Mimesis şi reprezentare: Platon, Aristotel şi pardigma artei islamice/Mimesis and representation: Plato; Aristotle and the paradigm of islamic art

Abstract

Abstract Viziunile despre mimesis susţinute de Platon şi de Aristotel constituie douǎ modalitǎţi diferite de a înţelege arta reprezentaţionalǎ. Dacǎ Platon vede arta reprezentaţionalǎ ca pe un dispozitiv care reflectǎ lumea, asemǎnǎtor unei oglinzi (deformatǎ şi deformatoare), Aristotel o înţelege ca pe un mod de a crea o lume prin reproducerea mecanismelor funcţionǎrii realitǎţii, prin sesizarea universaliilor şi exprimarea acestora în opere de artǎ. Ambele teorii considerǎ opera de artǎ ca reprezentare în timp ce paradigma artei islamice, deşi nu teoretizatǎ explicit, ne permite sǎ concluzionǎm cǎ operele de artǎ ar trebui sǎ fie referenţiale prin asemǎnare, nu reprezentaţionale. Acest fapt încurajeazǎ dezvoltarea unei estetici a metaforei care necesitǎ o privire modelatǎ de religie pentru a fi înţeleasǎ. Dacǎ teoriile lui Platon şi Aristotel se sprijnǎ pe o gândire filozoficǎ, viziunea islamicǎ asupra artei se bazeazǎ pe o gândire religioasǎ şi, aşa cum susţinem în studiul de faţǎ, acesta e motivul pentru care cea din urmǎ nu se încadreazǎ în cele douǎ tipuri de înţelegere a artei (ca relfexie sau creare a lumii) cǎrora gândire vesticǎ le este tributarǎ.